Română

Pianista sibiancă Teodora Oprișor este specializată în colaborarea cu cântăreți. Pasionată de repertoriul de Lied, Teodora a activat în numeroase săli și festivaluri muzicale importante, printre care Wigmore Hall (Londra), Musikverein (Viena) Pierre Boulez Saal (Berlin), LIFE Victoria Festival (Barcelona) precum și Musée d’Orsay (Paris).  Interpretările sale au fost difuzate de către BBC 4, Mitteldeutscher Rundfunk, Deutschlandfunk Kultur, Televiziunea Națională Română și Televiziunea Națională Spaniolă.

Teodora Oprișor a fost bursieră de merit a Academiei de Lied Heidelberg, fondată de renumitul bariton Thomas Hampson, a Academiei Orsay-Royaumont și a Fundației Yehudi Menuhin LIFE Music Now. Pentru contribuția sa semnificativă în domeniul muzical, pianistei de origine română Teodora Oprișor i s-a acordat în mai 2023 titlul de “Associateship of the Royal Academy of Music” (ARAM).

După obținerea Licenței de interpretare pianistică la clasa profesorului Szokolay Balázs de la Universitatea de Muzică FRANZ LISZT din Weimar (Germania), Teodora Oprișor a urmat cursurile de Masterat în acompaniament și muzică de cameră la Royal Academy of Music din Londra sub îndrumarea profesorilor Michael Dussek și James Baillieu. Pentru prestația sa remarcabilă în cadrul recitalul final i s-a acordat titlul de DipRAM.

Întoarsă la Weimar, Teodora și-a continuat studiile la clasa profesorului Thomas Steinhöfel absolvind cu Distincție în 2020 Konzertexamen Liedgestaltung (cel mai înalt titlu oferit de universitățile de muzică din Germania). În plus, a participat la cursuri de măiestrie cu muzicieni de prestigiu internațional precum cântăreții Thomas Hampson, Christoph Prégardien, Véronique Gens, KS Edda Moser și pianiștii Malcom Martineau, Graham Johnson, Susan Manoff, Gerold Huber și Hartmut Höll. 

Pasionată de descoperirea comorilor ascunse ale repertoriului de Lied, Teodora a întreprins în timpul studiului de  Konzertexamen un proiect de cercetare în colaborare cu Arhiva Muzicală din Turingia. Prin proiectul său Weimarer Liederschule, ea dorește să dezvăluie și să reintroducă în repertoriul standard de Lied lucrări deosebite ale unor compozitori necunoscuți din secolul XX.

În prezent, Teodora Oprișor locuiește în San Sebastian (Spania), unde activează ca pianistă a corului Orfeón Donostiarra. Totodată, Teodora se dedică cu pasiune activității didactice universitare. între 2021-23 a predat Lied în cadrul unui Program special pentru tineri cercetători și artiști ai Universității de Muzică FRANZ LISZT din Weimar, Turingia. Din 2024 este Profesor de Corepetiție la Catedra de Canto Alfredo Kraus din cadrul Universității de Muzică Regina Sofia din Madrid.